Manifestul GNU

Manifestul GNU (prezentat în cele ce urmează) a fost scris de Richard Stallman în 1985 pentru a cere ajutor la dezvoltarea sistemului de operare GNU. O parte a textului a fost reprodusă după anunțul original, publicat în 1983. În cursul anului 1987, documentul a suferit actualizări minore, pentru a fi reflectate noutățile apărute între timp; după acel moment, a-l lăsa neschimbat pare să fie cea mai bună soluție.

De atunci, am devenit conștienți de unele neînțelegeri frecvente, pe care folosirea unei anume terminologii le poate evita. Notele de subsol, adăugate manifestului începând cu anul 1993, ajută la clarificarea acestor aspecte.

Dacă doriți să instalați sistemul GNU/Linux, vă recomandăm să folosiți una dintre distribuțiile GNU/Linux bazate 100% pe programe libere. Despre cum puteți contribui, vedeți la http://www.gnu.org/help.

Proiectul GNU este parte a Mișcării pentru Programe Libere (engl. Free Software Movement – n.t.), o campanie pentru libertatea utilizatorilor de programe. Constituie o greșeală să asociați GNU cu termenul „open-source” - acest termen a fost inventat în 1998 de către oameni care sunt în dezacord cu valorile etice ale Mișcării. Ei îl folosesc pentru a promova o viziune amorală asupra aceluiași domeniu.

Ce este GNU? Gnu nu este Unix!

GNU, care ĂŽnseamnă „Gnu nu este Unix”, este numele unui sistem de programe complet compatibil cu Unix, pe care ĂŽl scriu ca să ĂŽl ofer liber (1) oricui are nevoie să-l folosească (cuvântul englezesc utilizat de autor este „free”, care are semnificație ambiguă, fiindcă poate ĂŽnsemna atât „liber”, cât și „gratis” - n.t.). Mă ajută alți câțiva voluntari. Contribuții constând ĂŽn timp, bani, programe și echipamente ne sunt foarte necesare.

Până acum avem editorul Emacs, care oferă limbajul Lisp pentru introducerea comenzilor sale, un corector de cod-sursă („debugger”), un generator de analizoare compatibile cu yacc, un editor de legături și aproximativ 35 de programe utilitare. Un shell (interpretor de comenzi) este aproape gata. Un compilator C nou, portabil și capabil de optimizări, s-a compilat singur și ar putea fi lansat anul acesta. Există un nucleu („kernel”) de bază, dar sunt necesare mai multe funcții pentru a putea simula funcționarea Unix-ului. Când nucleul și compilatorul vor fi gata, va deveni posibil să se distribuie celor interesați un sistem GNU potrivit pentru dezvoltarea de programe. Vom folosi TeX ca instrument pentru prelucrarea de text, dar se lucrează și la o variantă de nroff. De asemenea, vom folosi sistemul X Window, care este liber și portabil. După aceea, vom adăuga un Common Lisp portabil, un joc Empire, un editor de tabele de calcul și sute de alte lucruri, plus documentație în format electronic (engl. „online” - în momentul publicării acestui text, „documentație online” nu putea însemna documentație disponibilă pe World Wide Web, fiindcă acesta nu luase naștere încă, ci documentație în format electronic, disponibilă pentru a putea fi citită pe calculatorul local sau pentru a putea fi copiată prin rețea - n.t.). Sperăm să putem oferi, în cele din urmă, orice componentă utilă care, în mod normal, este livrată împreună cu Unix - și chiar mai mult decât atât.

GNU va fi capabil să ruleze programe Unix, dar nu va fi identic cu Unix. Vom face toate îmbunătățirile pe care le considerăm convenabile, pe baza experienței noastre cu alte sisteme de operare. În particular, plănuim să avem nume mai lungi de fișiere, cu număr de versiune, un sistem de fișiere garantat împotriva distrugerii accidentale, probabil o funcție de completare a numelor de fișier, lucru cu ecrane independente de tipul terminalului și, la urmă, poate și un sistem de ferestre bazat pe Lisp, în care mai multe programe Lisp și Unix să poată împărți ecranul. Atât C, cât și Lisp vor fi disponibile ca limbaje pentru programarea sistemului. Vom încerca să oferim UUCP, sistemul Chaosnet de la MIT și Internet, ca protocoale pentru comunicații.

La început, GNU este destinat să ruleze pe mașini de calcul din clasa 68000/16000 cu memorie virtuală, ele fiind cele pe care obiectivul e cel mai simplu de atins. Efortul suplimentar pentru a-l face să funcționeze pe mașini mai puțin puternice va fi lăsat în seama celor care vor dori să-l folosească pe astfel de calculatoare.

Pentru a evita o încurcătură de nedescris, vă rugăm să pronunțați g-ul din numele „GNU” când vine vorba de numele proiectului.

De ce trebuie să scriu GNU

Consider că regula de aur este următoarea: dacă un program îmi place, am obligația să îl împart și cu alții cărora le place. Furnizorii de programe vor să dezbine utilizatorii și să-i cucerească, făcându-i să accepte că nu trebuie să împartă nimic cu alții. Eu refuz să încalc astfel solidaritatea cu ceilalți utilizatori. Nu pot semna, cu bună credință, un acord de confidențialitate sau unul pentru licențierea programului. Ani întregi am militat, în interiorul Laboratorului de Inteligență Artificială, ca să nu se dea curs acestor tendințe și altor lucruri neplăcute, dar până la urmă s-a depășit măsura: nu pot rămâne într-o instituție unde astfel de treburi se fac în numele meu, dar împotriva voinței mele.

Așa că, pentru a putea continua să utilizez calculatoarele fără să-mi pătez obrazul, am hotărât să acumulez o cantitate suficientă de programe libere, astfel ĂŽncât să pot supraviețui fără nici un program ne-liber. Am demisionat din Laboratorul de Inteligență Artificială ca să privez MIT de orice argument juridic cu care să mă ĂŽmpiedice să dăruiesc oricui sistemul GNU. (2)

De ce GNU va fi compatibil cu Unix

Pentru mine, Unix nu reprezintă sistemul ideal, dar nu e de aruncat. Trăsăturile generale ale Unix-ului par să fie bune și cred că pot completa ce îi lipsește fără să le afectez. Iar pentru adoptare, compatibilitatea cu Unix ar fi un avantaj pentru mulți.

Cum va fi disponibil GNU

GNU nu se află în domeniul public. Oricine va avea permisiunea să modifice și să redistribuie GNU, dar nici un distribuitor nu va putea să restricționeze răspândirea lui ulterioară. Altfel spus, modificările proprietare nu vor fi admise. Vreau să mă asigur că toate versiunile de GNU vor rămâne libere.

De ce mulți alți programatori vor să ne ajute

Am găsit mulți programatori care sunt încântați de GNU și vor să dea o mână de ajutor.

Multor programatori le displace comercializarea programelor de sistem. Poate că asta îi ajută să câștige mai mulți bani, dar, în general, le impune să fie în conflict cu alți programatori, în loc să se simtă camarazi. Gestul fundamental de prietenie între programatori este împărțirea programelor; în esență, mecanismele comerciale utilizate acum îi împiedică pe aceștia să-i trateze pe ceilalți ca pe prieteni. Cumpărătorul de programe are de ales între prietenie și a respecta legea. Natural, mulți hotărăsc că prietenia este mai importantă. Dar cei care pun legea pe primul loc nu se simt confortabil în nici una dintre ipostaze. Ei devin cinici și se gândesc că programarea reprezintă doar un mod de a face bani.

Dezvoltând și utilizând GNU în loc de programe proprietare, putem fi prietenoși cu toată lumea fără a încălca legea. În plus, GNU servește ca un exemplu care să-i inspire pe alții și ca drapel în jurul căruia să se adune cei care vor să împartă lucruri, alături de noi. Asta ne poate da un sentiment de armonie imposibil de atins dacă am utiliza programe ne-libere. Pentru circa jumătate dintre programatorii cu care țin legătura, e o bucurie importantă, pe care banii n-o pot înlocui.

Cum puteți contribui

(În zilele noastre, pentru a găsi teme de programare la care să lucrați, vedeți în lista de proiecte de mare prioritate și în cea de proiecte pentru care GNU are nevoie de ajutor, lista generală a pachetelor de programe GNU. Pentru a afla alte moduri în care puteți ajuta, citiți ghidul pentru cei care vor să ofere ajutor sistemului de operare GNU.)

Solicit fabricanților de calculatoare donații constând în mașini de calcul și bani. Solicit persoanelor fizice donații în programe și muncă.

O consecință la care vă puteți aștepta dacă donați calculatoare este aceea că sistemul GNU va rula pe ele mai curând. Sistemele de calcul trebuie să fie complete, gata de utilizare, agrementate pentru folosirea într-o zonă rezidențială; nu trebuie să necesite metode sofisticate de răcire sau de alimentare electrică.

Am cunoscut foarte mulți programatori dispuși să contribuie cu muncă ocazională la GNU. Pentru cele mai multe proiecte, o asemenea muncă distribuită ar fi foarte greu de coordonat, iar părțile de program scrise independent nu ar funcționa împreună. Dar, pentru înlocuirea Unix, ca sarcină anume, problema nu există. Un sistem Unix complet conține sute de programe utilitare, fiecare având documentație separată. Majoritatea specificațiilor interfețelor sunt impuse de necesitatea compatibilității cu Unix. Dacă fiecare persoană contribuitoare poate scrie câte un program compatibil, care să înlocuiască un utilitar Unix, atunci programele vor funcționa corespunzător când sunt puse împreună. Chiar dacă admitem că Murphy o să dea naștere câtorva probleme neașteptate, asamblarea componentelor va constitui o sarcină rezolvabilă. (Nucleul necesită o comunicare mai strânsă și va fi scris de un grup mai mic de persoane, bine integrat.)

Dacă voi obține donații în bani, poate voi putea angaja câțiva oameni care să lucreze cu program normal sau redus. Salariile nu vor fi mari, după standardele programatorilor, dar caut persoane pentru care spiritul de construire a unei comunități să fie la fel de important ca și dorința de a produce bani. Privesc asta ca pe o cale de a permite unor oameni dedicați să-și consacre întreaga energie lucrului la GNU, scutindu-i de necesitatea de a-și câștiga traiul în alte moduri.

De ce vor avea de câștigat toți utilizatorii de calculatoare

Odată ce GNU este scris, va deveni posibil pentru oricine să obțină liber programe de sistem de bună calitate, exact ca pe aer. (3)

Asta înseamnă mult mai mult decât a scuti fiecare utilizator de plata unei licențe Unix. Înseamnă că cea mai mare parte a efortului de programare ce se risipește pentru scrierea programelor de sistem duplicate poate fi evitat. În schimb, efortul poate fi îndreptat către producerea de programe de vârf.

Codul-sursă complet al sistemului va fi disponibil oricui. În consecință, un utilizator care va avea nevoie să îi aducă o modificare va putea s-o opereze el însuși sau să angajeze un programator sau o firmă să o facă. Utilizatorii nu vor mai fi la mila unei companii care, deținând monopolul surselor, este și singura care le poate modifica.

Școlile vor putea oferi un mediu mult mai educativ, încurajându-și elevii să studieze și să îmbunătățească programul-sursă al sistemului. Laboratorul de calculatoare de la Harvard obișnuia să impună o regulă conform căreia nici un program nu putea fi instalat acolo dacă sursele sale nu erau disponibile publicului; ei au respectat într-adevăr această politică, refuzând să instaleze unele programe. Personal, m-am simțit foarte inspirat de lucrul ăsta.

În fine, va fi eliminată bătaia de cap necesară pentru a vă lămuri cine anume deține programele de sistem și ce vă este sau nu vă este îngăduit să faceți cu ele.

Mecanismele necesare pentru a-i determina pe oameni să plătească pentru folosirea unui anumit program, inclusiv cel de licențiere a copiilor, induc întotdeauna un cost social uriaș, din cauza greutății de a determina cât (adică, pentru care programe anume) trebuie să plătească fiecare. Numai un stat polițienesc poate obliga pe toată lumea să utilizeze mecanismele amintite. Imaginați-vă o stație spațială la bordul căreia aerul ar trebui fabricat cu costuri importante: a factura un anumit număr de litri de aer fiecărei persoane care respiră poate fi o metodă onestă, dar purtarea unei măști de gaze cu contor, zi și noapte, devine intolerabilă chiar și pentru unul care și-ar permite să plătească factura. Iar amplasarea de camere TV peste tot, pentru a detecta dacă cineva își scoate masca, ar fi scandaloasă. E mai bine să finanțăm instalația de producere a aerului dintr-o taxă fixă pe cap de locuitor și să renunțăm la măști.

Pentru un programator, a copia toate elementele unui program este la fel de natural ca și a respira - și la fel de productiv. De aceea, trebuie să fie și la fel de liber.

Câteva critici ușor de demontat la adresa obiectivelor GNU

„Nimeni n-o să-l utilizeze dacă e pe gratis, pentru că asta înseamnă că nu se poate conta pe ajutorul furnizorului.”

„Ești obligat să ceri bani pentru program, ca plată pentru asistența pe care o acorzi.”

Dacă publicul preferă să plătească pentru GNU plus acordarea de servicii adăugate ĂŽn loc să obțină GNU gratis fără aceste servicii, atunci o companie care va furniza serviciile celor care au obținut GNU „la liber” trebuie să fie profitabilă. (4)

E necesar să facem distincția între ajutor materializat ca muncă propriu-zisă de programare și simpla îndrumare. Pe primul nu se poate conta, din partea unui vânzător de programe. Dacă o problemă tehnică de care vă izbiți nu este întâlnită de suficienți alți oameni, furnizorul o să vă trimită la plimbare.

Dacă afacerea Dvs. are nevoie să poată conta permanent pe asistență, singura soluție este să dețineți toate programele-sursă și uneltele necesare. În cazul ăsta, puteți angaja orice persoană disponibilă care să intervină în caz că apar probleme; nu sunteți la mila nimănui. În ce privește Unix, prețul programelor-sursă face ca o asemenea opțiune să iasă din calcul, pentru majoritatea firmelor. În cazul GNU, lucrurile vor fi simple. Este posibil să nu aveți la îndemână persoana competentă, dar această problemă nu poate fi imputată modelului de distribuire. GNU nu înlătură toate problemele lumii, ci numai unele dintre ele.

Pe de altă parte, utilizatorii care nu știu nimic despre calculatoare au nevoie de ajutor: trebuie făcute, în locul lor, lucruri pe care le-ar putea face ușor și singuri, dar nu știu cum.

Astfel de servicii pot fi oferite numai de firmele de asistență și reparații. Dacă este adevărat că utilizatorii ar prefera să cheltuiască bani pe un produs însoțit de un serviciu de asistență, atunci ei vor fi dispuși, de asemenea, să cumpere asistența atunci când au primit produsul gratis. Firmele de servicii vor concura în ceea ce privește calitatea și prețul: utilizatorii nu vor fi ținuți captivi de niciuna dintre ele. Pe de altă parte, aceia dintre noi care nu avem nevoie de asistență vom putea utiliza produsul fără s-o plătim.

„Nu vă puteți adresa prea multor clienți fără a avea publicitate și va trebui să cereți bani pentru program ca s-o suportați.”

„Nu are rost să faci publicitate unui program pe care lumea îl poate obține gratis.”

Există forme de publicitate gratuită sau foarte ieftină care pot fi folosite pentru a face destui utilizatori de calculatoare să afle despre un lucru cum e GNU. Dar poate fi adevărat că putem ajunge la mai mulți utilizatori de microcalculatoare prin intermediul publicității. Dacă lucrurile stau într-adevăr așa, o firmă care s-ar ocupa cu vânzarea prin poștă a copiilor sistemului GNU ar trebui să aibă suficient succes comercial ca să poată plăti pentru a-i face reclamă - și nu numai atât. În felul ăsta, numai utilizatorii care beneficiază de publicitate vor plăti pentru ea.

În celălalt caz, dacă mulți vor obține GNU de la prieteni și companiile de acest fel nu vor avea succes comercial, va ĂŽnsemna că publicitatea nu era ĂŽntr-adevăr necesară pentru a răspândi sistemul GNU. De ce s-ar ĂŽmpotrivi cei care propovăduiesc piața liberă ca ea să decidă toate aceste aspecte? (4)

„Compania mea are nevoie de un sistem de operare proprietar ca să obțină un avantaj în competiția de piață.”

Apariția GNU va scoate sistemele de operare din domeniul competiției comerciale. Nu veți putea obține un avantaj competițional în zona asta, dar nici concurenții Dvs. nu vor putea obține unul asupra Dvs. Veți concura în alte domenii, iar în ăsta vă veți bucura de avantaje reciproce. Dacă firma Dvs. vinde sisteme de operare, n-o să vă placă GNU, însă greutățile vă privesc. Dacă firma se ocupă cu altceva, GNU vă poate scuti de constrângerea de a intra în afacerea costisitoare a vânzării de sisteme de operare.

Aș vrea să văd că dezvoltarea GNU este ajutată prin donații de la mulți producători și utilizatori, micșorând astfel costurile pentru toți cei implicați. (6)

„Programatorii nu merită o recompensă pentru creativitatea lor?”

Dacă există ceva care merită recompensat, acest lucru este contribuția socială. Creativitatea poate reprezenta o contribuție socială, dar numai dacă societății i se permite să-i folosească liber rezultatele. Dacă programatorii merită să fie recompensați pentru că scriu programe inovatoare, în aceeași măsură ei merită să fie pedepsiți când le restricționează utilizarea.

„Nu ar trebui să poată programatorul să ceară o recompensă pentru creația lui?”

Nu este nimic greșit în a vrea să fii plătit pentru munca ta sau în a căuta să-ți maximizezi veniturile, atâta timp cât nu utilizezi mijloace distructive pentru asta. Dar mijloacele uzual folosite azi în domeniul programării se bazează pe distrugere.

A stoarce bani de la utilizatorii unui program, prin restricționarea utilizării lui, înseamnă distrugere pentru că restricțiile reduc, cantitativ și calitativ, felul în care programul poate fi folosit. Un astfel de lucru micșorează beneficiul pe care omenirea îl poate obține de pe urma programului. Acolo unde se face o alegere intenționată de a restricționa, consecințele negative apărute reprezintă distrugere deliberată.

Motivul pentru care un bun cetățean nu trebuie să utilizeze astfel de mijloace distructive pentru a deveni mai bogat este acela că, dacă toți am proceda așa, am deveni toți mai săraci, prin distrugeri reciproce. Asta înseamnă etică kantiană; altfel spus, regula de aur. Nu-mi plac consecințele care apar dacă toată lumea dosește informație, așa că am să consider că e rău dacă cineva o face. În particular, dorința cuiva de a fi recompensat pentru creativitate nu scuză faptul de a priva omenirea, în sens larg, de obiectul creat, în tot sau în parte.

„Nu vor muri programatorii de foame?”

Aș putea răspunde că nimeni nu este obligat să devină programator. Cei mai mulți dintre noi nu putem câștiga bani stând pe stradă și cerșind. Dar nu suntem condamnați să stăm pe stradă și să cerșim, ajungând muritori de foame. Pur și simplu ne ocupăm cu altceva.

Însă un asemenea răspuns ar fi greșit, fiindcă acceptă premisa tacită a interlocutorului: aceea că fără proprietatea asupra programelor, programatorii n-ar putea să câștige nici măcar un cent. Se acreditează ideea că e totul sau nimic.

Adevăratul motiv pentru care programatorii nu vor muri de foame este că vor putea în continuare să fie plătiți pentru munca lor: doar că nu vor mai fi plătiți atât de mult ca acum.

Restricționarea copierii nu reprezintă singurul mod de a face afaceri cu programe. Este cea mai ĂŽntâlnită metodă (7) pentru că aduce cei mai mulți bani. Dacă ea ar fi interzisă, sau dacă nu ar fi agreată de către client, afacerile cu programe ar trece la alte moduri de organizare, care acum sunt folosite mai rar. Există ĂŽntotdeauna multe feluri ĂŽn care poți organiza orice tip de afacere.

Probabil că, pe noile baze, programarea nu ar mai fi atât de lucrativă ca acum. Dar asta nu reprezintă un argument împotriva schimbării. Nu e considerat o nedreptate faptul că vânzătorii dintr-un magazin au salariile pe care le au în prezent. Dacă și cu programatorii s-ar întâmpla la fel, nici atunci n-ar fi o nedreptate. (În practică, ei ar câștiga considerabil mai mult decât vânzătorii.)

„Oamenii nu au dreptul să controleze felul cum este folosită creația lor?”

„Controlul asupra utilizării ideilor cuiva” înseamnă, de fapt, control asupra vieților altor oameni; de obicei, el este folosit ca să le facă acelora viețile mai dificile.

Cei care au studiat atent problema drepturilor de proprietate intelectuală (8) (cum ar fi avocații) spun că nu există un drept intrinsec la așa ceva. Tipurile de pretinse drepturi de proprietate intelectuală pe care le recunosc autoritățile au fost create de legi anumite, cu scopuri anume.

De exemplu, sistemul de brevete de invenție (sau „sistemul de patente”; cuvântul englezesc este „patents” - n.t.) a fost creat pentru a-i încuraja pe inventatori să facă publice detaliile invențiilor lor. Scopul lui era mai mult să ajute societatea decât să îi ajute pe autori. La momentul acela, durata de 17 ani a unui brevet de invenție era scurtă în comparație cu ritmul în care avansau lucrurile. Brevetele reprezintă un subiect de discuție doar între fabricanți, pentru care costul și efortul obținerii unei licențe înseamnă puțin în comparație cu cele pentru organizarea producției; de aceea, de cele mai multe ori, brevetele nu făceau rău. Ele nu reprezentau o piedică pentru majoritatea persoanelor care utilizează produse patentate.

Ideea de drepturi de autor (engl. „copyright” - n.t.) nu exista în vechime, când autorii copiau frecvent unul de la altul pasaje întregi din lucrările de non-ficțiune. Acest obicei era util și reprezintă singura cale pe care au ajuns până la noi lucrările multora, fie și în parte. Sistemul de drepturi de autor a fost creat cu scopul expres de a încuraja asumarea paternității lucrărilor. În domeniul pentru care el a fost inventat - cărțile, care puteau fi multiplicate ieftin numai folosind o tiparniță - nu a făcut mult rău și nu i-a obstrucționat pe cei care citeau aceste cărți.

Drepturile de proprietate intelectuală reprezintă, de fapt, licențe acordate de societate, pentru că s-a considerat, în mod corect sau incorect, că societatea în ansamblu va beneficia de acordarea lor. Dar, în fiecare caz particular, trebuie să ne întrebăm: avem vreun avantaj din acordarea unei astfel de licențe? Pentru ce fel de acțiune împuternicim o persoană?

Cazul programelor de azi este foarte diferit de cel al cărților de acum o sută de ani. Faptul că cea mai simplă cale de a copia un program este între vecini, faptul că programul conține, distinct, atât cod-sursă, cât și cod-obiect și faptul că este rulat, în loc de a fi citit de plăcere - toate acestea,combinate, dau naștere unei situații în care o persoană ce impune drepturile sale de autor face rău societății în ansamblu, pe plan material și spiritual; o situație în care nimeni n-ar trebui să se pună, chiar dacă legea îi dă voie s-o facă.

„Concurența înseamnă că lucrurile sunt făcute mai bine.”

Paradigma concurenței este întrecerea de viteză: recompensând câștigătorul, îi stimulăm pe toți să alerge mai repede. Când capitalismul funcționează așa, face treabă bună; dar apărătorii lui se înșală crezând că el chiar funcționează astfel. Dacă alergătorii pierd din vedere pentru ce este oferită recompensa și devin obsedați să câștige prin orice mijloc, ei ar putea să folosească alte strategii - cum ar fi aceea de a ataca alți alergători. Și când concurenții se angajează într-o încăierare, vor întârzia toți la linia de sosire.

Programele proprietare și secrete sunt echivalentul moral al luptei corp la corp între alergători. Din păcate, singurul arbitru pe care-l avem (adică Statul – n.t.) nu pare să se opună bătăilor; el doar le reglementează („Pentru fiecare zece iarzi alergați, puteți trage un foc”). El ar trebui să-i despartă pe concurenți și să-i penalizeze fie și doar pentru tentativa de a se încăiera.

„Nu vor înceta toți să scrie programe dacă nu există un stimulent material?”

De fapt, multă lume va scrie programe fără absolut nici un avantaj pecuniar. Programarea îi fascinează pe unii, de obicei pe cei care sunt cei mai buni în domeniu. Nu ducem lipsă de muzicieni profesioniști care nu renunță de muzică, chiar dacă n-au nici o speranță să poată trăi din asta.

În realitate, întrebarea asta, deși pusă frecvent, nu e potrivită pentru situația dată. Plata pentru programatori nu va dispărea, doar va deveni mai puțină. Așa că adevărata întrebare este: va mai programa cineva pentru mai puțini bani? Experiența mea îmi arată că da.

Mai mult de zece ani, mulți dintre cei mai buni programatori ai lumii au lucrat în Laboratorul de Inteligență Artificială pentru mult mai puțini bani decât oriunde în altă parte. Ei au obținut multe recompense ne-materiale: de exemplu, faimă și apreciere. În plus, a crea este amuzant: e o recompensă în sine.

Apoi, cei mai mulți dintre ei au plecat când li s-a oferit șansa să facă aceeași muncă interesantă contra unei grămezi de bani.

Ce ne arată faptele este că oamenii vor scrie programe pentru alte motive decât bogăția; însă dându-li-se o șansă să producă, pe lângă asta, și mulți bani, vor începe să îi aștepte și să îi pretindă. Organizațiile care oferă salarii mici o duc prost în comparație cu cele care oferă salarii mari, dar nu e obligatoriu s-o ducă prost dacă cele cu salarii mari vor fi interzise.

„Avem nevoie disperată de programatori. Dacă ei ne cer să încetăm a ne mai ajuta vecinii, trebuie să ne supunem.”

Nu sunteți niciodată atât de disperați încât să trebuiască să vă supuneți acestui gen de cereri. Țineți minte: dăm milioane pentru apărare, dar nici un cent ca tribut!

„Programatorii trebuie să trăiască din ceva.”

Pe termen scurt, e adevărat. Totuși, există o mulțime de căi prin care ei își pot câștiga existența fără a vinde dreptul de a utiliza un program. Calea asta e cea uzitată acum fiindcă aduce programatorilor și oamenilor de afaceri cei mai mulți bani, nu pentru că ar fi singurul mod prin care ți-ai putea câștiga existența. Este ușor să găsești alte metode, dacă vrei s-o faci. Iată câteva exemple.

Un producător care lansează un nou model de calculator va plăti pentru portarea sistemului de operare pe noua mașină de calcul.

Vânzarea de cursuri, asistență și servicii de întreținere ar putea și ea să implice programatori.

Oamenii care dezvoltă idei inovatoare ar putea distribui programele ca „freeware” (9) , solicitând donații de la utilizatorii mulțumiți sau vânzând servicii de asistență. Am ĂŽntâlnit persoane care deja lucrează ĂŽn felul ăsta, cu succes.

Utilizatorii cu nevoi asemănătoare pot forma grupuri și pot plăti cotizații. Un grup va semna contracte cu firme de programare, pentru ca ele să scrie anume programe pe care membrii grupului doresc să le utilizeze.

Toate felurile de dezvoltare pot fi finanțate printr-un impozit pe programe:

Să presupunem că oricine cumpără un calculator trebuie să plătească un x procent din preț ca impozit pe programe. Guvernul dă acești bani unei autorități, cum ar fi NSF, care să finanțeze dezvoltarea de programe.

Dar dacă cumpărătorul face chiar el o donație în acest scop, poate obține o scutire de impozit. Poate dona unui proiect pe care îl alege singur - de regulă, îl alege pentru că speră să îi utilizeze rezultatele atunci când vor fi gata. Și poate obține o reducere de impozit de orice valoare, în limita sumei totale pe care trebuie s-o plătească.

Procentul total de impozit poate fi stabilit prin vot de contribuabili, proporțional cu suma ce le va fi impozitată.

Ca urmare:

Pe termen lung, a face programele gratuite reprezintă un pas către o lume a abundenței, în care nimeni nu va trebui să mai muncească din greu doar pentru a putea supraviețui. Oamenii se vor putea dedica activităților care sunt amuzante, cum ar fi programarea, după ce au petrecut obligatoriu zece ore pe săptămână cu sarcinile impuse, cum ar fi legislația, îndrumarea familială, repararea roboților și mineritul pe asteroizi. Nu va fi nevoie să-și poată câștiga existența din scrierea de programe.

Deja am redus mult cantitatea de muncă pe care societatea, în ansamblu, trebuie s-o facă pentru a-și atinge nivelul actual de productivitate, însă doar o mică parte din asta se traduce în lucruri plăcute pentru cei care muncesc, fiindcă e nevoie de multă activitate neproductivă care s-o însoțească pe cea productivă. Cauzele principale ale acestei stări de fapt sunt birocrația și trasul la jug împotriva concurenților. Existența programelor libere va reduce semnificativ epuizarea de forțe în domeniul producerii de programe. Trebuie să facem asta, pentru ca progresele tehnice care măresc productivitatea să însemne mai puțină muncă pentru noi.

Note de subsol

  1. Alegerea cuvintelor în acest pasaj a fost neatentă. Ideea pe care vroiam s-o exprim era ca nimeni să nu fie obligat să plătească pentru permisiunea de a folosi sistemul GNU. Dar cuvintele nu sunt clare și lumea le interpretează mereu ca și cum ar spune că exemplarele sistemului GNU trebuie distribuite întotdeauna la preț mic sau chiar gratis. Nu asta a fost intenția; mai departe în text, manifestul menționează posibilitatea ca firmele care oferă serviciul de distribuire să lucreze contra cost. Ulterior, am învățat să fac atent distincția între „free” în sensul de libertate și „free” în sensul de preț. Programele libere sunt cele pe care utilizatorii au libertatea să le distribuie și să le modifice. Unii utilizatori pot obține copii gratis, în timp ce alții vor plăti ca să le obțină - iar dacă fondurile ajută la îmbunătățirea programelor, cu atât mai bine. Important este ca oricine deține o copie să aibă libertatea de a coopera cu alții în ceea ce privește folosirea ei.
  2. Expresia „să dăruiesc” este o altă indicație că nu făcusem încă separarea clară între problema prețului și cea a libertății. Acum, noi recomandăm evitarea acestei expresii atunci când se vorbește despre programe libere. Vedeți „Cuvinte și fraze care produc confuzie” pentru mai multe explicații.
  3. Aici este un alt punct în care am dat greș în a discerne atent între cele două sensuri ale cuvântului „free”. Așa cum a fost formulată, afirmația nu este falsă - puteți obține copii ale programelor GNU gratis, de la prieteni sau prin rețea. Dar exprimarea sugerează o altă idee.
  4. Câteva firme de acest gen există, În prezent.
  5. Deși este o organizație non-profit și nu o firmă, de zece ani Free Software Foundation („Fundația pentru Programe Libere”, prescurtat FSF - n.t.) și-a obținut cea mai mare parte a finanțării din serviciul de distribuire propriu. Puteți comanda obiecte de la FSF pentru a-i sprijini activitatea.
  6. Prin 1991, câteva firme de calculatoare au colaborat în a colecta fonduri pentru sprijinirea întreținerii compilatorului GNU C.
  7. Cred că m-am înșelat spunând că programele proprietare erau mijlocul cel mai utilizat pentru a face bani din programare. Se pare că, de fapt, modelul cel mai întâlnit de afacere era și este încă dezvoltarea de programe la comandă. Un astfel de model nu oferă posibilitatea de câștig permanent, deci firma trebuie să continue să facă efort efectiv pentru a obține venituri. Afacerile cu programe la comandă vor continua să existe, oarecum neatinse, într-o lume a programelor libere. Prin urmare, nu mă mai aștept ca majoritatea programatorilor să câștige mai puțin, într-o lume dominată de astfel de programe libere.
  8. În anii '80 nu realizasem încă ce derutant este să vorbești despre „problema proprietății intelectuale”. În mod clar, termenul acesta este tendențios; mai greu de înțeles este faptul că el pune sub aceeași umbrelă legi diferite, care se referă la aspecte foarte diverse. Astăzi stărui ca lumea să renunțe complet la termenul de „proprietate intelectuală”, ca nu cumva să-i facă și pe alții să creadă că legile acestea formează un tot unitar. Metoda de a clarifica lucrurile este să discutăm separat despre brevete de invenție, drepturi de autor și mărci comerciale. Vedeți mai multe explicații despre cum răspândește acest termen confuzie și tendențiozitate.
  9. Ulterior am învățat să marcăm clar diferența dintre „free software” și „freeware”. Termenul „freeware” înseamnă programe pe care le puteți distribui liber, dar cărora în general nu aveți posibilitatea să le studiați și modificați codul-sursă; așa că, în mare parte, ele nu sunt programe libere. Vedeți „Cuvinte și fraze care produc confuzie” pentru mai multe explicații.